
Modul în care avem grijă de mediul nostru înconjurător se răsfrânge asupra calității vieții de care ne vom bucura în următorii ani. Așa se face că, cel puțin în ziua de azi, atât colectarea selectivă, cât și reciclarea joacă un rol esențial în dezvoltarea armonioasă a fiecăruia dintre noi. Indiferent de vârsta pe care o avem, avem responsabilitatea să cunoaștem toate beneficiile pe care cele două procese ni le oferă. Din fericire, avem la dispoziție toate informațiile necesare – tot ceea ce trebuie să facem noi este să le căutăm. Rămâi alături de noi și descoperă în rândurile următoare câteva dintre regulile de bază în reciclarea hârtiei!
- Hârtia umedă nu se reciclează
Dacă s-a întâmplat să uzi hârtia din jurul tău, nu ai de ce să îți faci griji. Pentru a ajunge la reciclare, aceasta trebuie să fie pusă într-un loc călduros, în care să se usuce. Bineînțeles, dacă afară este soare, o poți lăsa în căldura razelor până când picăturile de apă din interior se usucă. În caz contrar, procesul de reciclare hartie poate fi grav afectat de pe urma acestor deșeuri care au apă în interior.
- Există limite de reciclare pentru hârtie – și inclusiv pentru carton
Partea bună la deșeuri este că majoritatea dintre ele se pot recicla, chiar de mai multe ori. Partea mai puțin bună este că acest număr este limitat, în funcție de materialul din care deșeurile sunt realizate. Altfel spus, cele din hârtie se rezumă la un număr total de 7 repetări, în timp ce cartonul poate fi reciclat de maxim 4 ori. Cunoașterea acestor detalii este importantă, întrucât în funcție de ele te vei putea orienta în vederea colectării selective și a reciclării corecte.
- Hârtia cu contaminanți se aruncă la gunoiul menajer
Indiferent de cât de mult ne dorim să putem recicla hârtia, este important de știut faptul că cea cu contaminanți nu poate fi folosită în acest proces. Vorbim aici despre cea utilizată la prosoapele de hârtie pentru bucătărie și la părțile de hârtie care au urme de sos, grăsime, ulei. În această categorie intră și elementele de plastic și/sau metal, care trebuie eliminate înainte ca deșeurile din hârtie să intre în procesul de reciclare.
Unul dintre cele mai bune centre de colectare selectivă și reciclare din București este Reciclare Carton. Aici poți aduce toate deșeurile din hârtie, carton, sticlă și lemn, sau să apelezi la infrastructura din dotarea centrului apelând numărul de telefon 0771.149.793. În cazul în care ai o cantitate mare de deșeuri pe care vrei să le reciclezi, centrul va asigura transportul acestora către sediu.
Asigură-te că înainte de a recicla cunoști regulile de bază, întrucât acestea te vor ajuta să ai parte de cea mai bună ghidare pe termen lung.