Fermierii își pot maximiza profiturile cu ajutorul silozurilor unde își pot depozita recoltele, astfel, nu vor mai fi nevoiți să își vândă cerealele la cel mai mic preț.
Silozurile de cereale sunt o investiție avantajoasă pentru fermierii mijlocii și mari, care își pot stoca recolta și o pot vinde doar atunci când prețul grâului sau a porumbului a ajuns la o valoare ce le pot permite să obțină un profit pe măsura muncii prestate.
Datorită prețului piperat al unui siloz metalic, ce poate depăși câteva sute de mii de euro, au apărut așa zisele silozuri flexible, perfecte pentru stocarea cerealelor.
Agricultorii consideră că este o soluție excelență pentru aceia dintre ei care nu au nevoie de un spațiu de depozitare foarte mare sau pur și simplu nu le permite bugetul să achiziționeze unul profesionist.
Dezvoltarea României și a sectorului agricol
România se situează pe locul 6 în Uniunea Europeană din perspectiva suprafeței agricole utilizate, fiind depășită de către Polonia, Germania, Regatul Unit, Spania și Franța.
Însă, cerealele reprezintă cea mai importantă recolta cu care se ocupă fermierii de la noi din țară. Totalul terenului agricol utilizat este de 60%, adică aproximativ 8.2 milioane de ha, circa 66%, adică 5.4 milioane ha sunt cultivate cerealele, mai ales grâul și porumbul.
La Sofronea există un spațiu de depozitare cereale, ce are o capacitate de nu mai puțin de 10.000 de tone. Este dotat cu aparatură de laborator performantă, cântar pod bascule de 60 de tone și alte dotări importante pentru o recolta reușită.
Rentabilitatea crește începând de la 10%
În județul Timiș, un fermier se numără printre cei ce au finalizat construcția unui siloz cu o capacitate de 40.000 de tone de cereale, cu ajutorul programului FEADR. Costurile totale s-au ridicat undeva la 4 milioane de euro, investiție ce va fi amortizată în următorii 5 ani.
La ora actuală, firma acestuia exploatează o suprafață de 7000 de ha. Directorul este de părere că rentabilitatea crește cu 10%.
Pentru că din ce în ce mai mulți fermieri să beneficieze de silozuri proprii, iar industria agricolă din România să crească, va fi nevoie de fonduri mai multe și de dosare plasate și verificate într-o perioadă mai scurtă de timp.
Merită să investești în silozuri?
Mulți agricultori și fermieri sunt de părere că investiția într-un siloz personal este benefică și avantajoasă pentru propria afacere. Aceștia pot avea contracte directe cu firmele ce cumpără cerealele, fără a fi nevoie de intermediari.
Fermierii au șansă de a fi producători, iar cu ajutorul acestor spații de depozitare, prestează serviciile pe care în mod normal erau realizate de către terți. Unii au constatat că rentabilitatea a crescut chiar și cu 15-20%, iar investiția este amortizată în circa 5 ani de zile.
O soluție pentru a susține fermierii români este de a oferi credite și ajutoare de finanțare mult mai realiste și de a se creea programe prin care aceștia pot fi susținuți și încurajați să își realizeze pasiunea.
Accesul mult mai ușor și mai ieftin este o soluție. Acum câțiva ani, băncile cereau un avans mult prea mare pentru un astfel de credit.
La ora actuală, în județele Constanța, Timiș și Călărași se află cea mai mare capacitate de stocare în silozuri, reprezentată de un procent de 35% din capacitatea totală de înmagazinare de cereale a întregului teritoriu românesc, ce a ajuns în anul 2015 la 10,6 milioane de tone.
Portul Constanța este cel mai mare nod de transport de cereale din Uniunea Europeană, pe o piață globală ce atinge 4,2 miliarde de dolari.
