Daca ai nevoie sa obti sau sa iti schimbi permisul de conducere, este esential sa stii ca legile si legislatia din prezent le impune solicitantilor si soferilor sa fie apti nu doar din punct de vedere medical, ci si din punct de vedere psihologic pentru a realiza acest lucru. Astfel, in vederea obtinerii unor fise auto, trebuie sa ai in vedere cateva aspecte foarte importante.
Cum intri in posesia unor fise auto cat mai repede?
In cadrul Clincii Medicale RomGerMed, vei putea obtine intr-un timp util toate informatiile necesare pentru realizarea unor fise auto intr-un timp cat mai util si rapid. Totusi, vei avea nevoie de cateva acte care dovedesc ca esti apt din punct de vedere medical sa conduci un automobil. Testele efectuate dovedesc, de asemenea, ca solicitantului este apt si din punct de vedere fizic si psihologic pentru a conduce un autoturism. Este esential ca aceste teste sa se efectueze in cadrul unui spital care este autorizat de catre Agentia de Sanatate Publica din Romania.
Actele necesare pentru obtinerea permisului se vor elibera chiar si in aceeasi zi. Din punct de vedere al valabilitatii, acesta are o valabilitate de 1 an. In cadrul Grupului Medical Romgermed, pacientii beneficiaza de servicii complete pentru avizarea documentelor utile pentru obtinerea sau schimbarea permisului de conducere.
Pacientii vor avea nevoie de teste medicale conforme cu legislatia actuala, respectiv: ORL. medicina interna generala, neurologie, oftalmologie, psihiatrie, ortopedie, dar si examinare psihologica. Incheierea acestor acte medicale se va realiza cu stampila institutiei, autorizata in mod direct de catre Directa de Sanatate Publica si apoi recunoscuta de catre Serviciul Politiei Rutiere.
Care sunt principalele acte necesare?
- Cartea de identitate;
- Dosarul eliberat de scoala de soferi;
- Adeverinta de la medicul de familie care atesta faptul ca solicitantul este apt pentru conducerea vehiculelor.
Astfel, aceste fise auto se elibereaza pentru cei care solicita acest act atunci cand trebuie reinnoit, care a expirat sau atunci cand a fost furat. Pentru obtinerea rapida a acestui act medical, dar si a permisului auto, se recomanda sa apelezi la serviciile oferite de Clinica Medicala RomGerMed!